Cea mai buna mama

Se uita la tine cu ochii aceia mari si puri si stii, fara urma de tagada, ca este cel mai bun copil pe care-l puteai avea.

 

 

Si te intrebi: esti tu cea mai buna mama pentru copilul tau?

Vei stii tu sa-i dai toate cele de care va avea nevoie ca sa devina cel mai bun om care poate fi?

Primul scutec schimbat, prima noapte acasa, primul vaccin, primii muci, prima constipatie, primele bubite, taiatul unghiilor, aspiratul nasului, baita, prima pala de vant, toate astea si multe altele te sperie fantastic si te fac sa te indoiesti de tine. Pana trec. Pana esti nevoita sa dai piept cu ele. Toate trec si tu devi mai increzatoare, mai sigura de tine si de copilul tau.

Citesti tot ce-ti pica sub ochi despre mamiceala: carti, articole, grupuri pe facebook, discuti cu mamici din jurul tau, descoperi ca altele fac altfel, alti copii reactioneaza altfel, te panichezi si iar te indoiesti de tine. Pana-ti trece. Pana realizezi ca asa cum faci tu ii este bine bebelusului si el creste vazand cu ochii si e vesel si zambaret. Si-atunci devi mai increzatoare.

Alaptezi/ nu alaptezi? Faci vaccin/ nu faci vaccin? Porti bebelusul/ il duci in carucior/ amandoua? Pui caciula/ nu pui caciula? Prea imbracat/ prea dezbracat? Diversificare dupa schema/ autodiversificare? Decalotezi/ nu decalotezi? Creme, sapunuri, detergenti, uleiuri bio/ au ba? Dai paracetamol/ nu dai paracetamol? Fluor au ba?

Esti zi de zi in fata unor decizii. Cu fiecare zi si decizie luata, devi mai mama. Esti femeie inteligenta, informata, si totusi, ai senzatia ca dai cu zarul. Uneori prea multa informatie iti ucide instinctul. E greu sa-l recunosti de dupa multele paginii de asa da/ asa nu pe care le-ai citit. Si te opresti. Si faci liniste in capul tau. Si te asculti pe tine si pe copilul tau. Si atunci iei cea mai buna decizie pentru amandoi. Numai atunci.

Se spune ca, de acolo de undeva, de unde sufletele copiilor zburda in libertate, ei isi aleg parintii. Buni, rai, parintii sunt alesi de copii caci numai de la ei, alesii, copii pot invata ce au de invatat. Am ales sa cred treaba asta. Everything happens for a reason- e o propozitie pe care am trait-o de foarte multe ori pe pielea mea. Trebuie ca exista un motiv foarte bun pentru care puiul acesta de om ne-a ales pe noi sa-i fim parinti. Cei mai buni parinti de care el are nevoie. Chiar daca El a ales alte orizonturi, chiar daca eu am ramas singura, chiar daca nu suntem parinti perfecti intr-o familie perfecta, copilul acesta va creste invatand ce are de invatat, iar eu, cu siguranta, voi fi langa el sa-l sprijin, indrum, invat asa cum stiu eu mai bine.

Si pentru toate astea, sunt cea mai buna mama pentru copilul meu. Nimeni nu ma va convinge altfel si asta pentru ca tot ce fac, fac cu dragoste netarmuita pentru pui, cu grija pentru corpul, sufletul si mintea lui, si la capacitatea mea maxima.

Binele nostru este doar al nostru si poate diferi de al vostru.

Colt de rai pentru doi

Am inceput blogul acesta acum aproape doi ani- eram singura, plictisita, aveam nevoie si de altceva decat serviciu-serviciu-serviciu. Imi propusesem sa-mi gasesc liniste si calm si bucurie in lucruri facute de mana mea.
Apoi in primavara urmatoare l-am cunoscut pe el si m-am indragostit pana peste urechi si sufletul si viata imi erau pline de bine.
Viata a devenit si mai si in septembrie cand am aflat ca sunt insarcinata. A urmat o sarcina usoara ca un fulg, o lunga asteptare si mai putin bine de el.
8 mai 2014 a devenit cea mai frumoasa zi din viata mea- a venit pe lume Radu, o adevarata raza de soare! Intr-o zi o sa povestesc cum a venit el pe lume.
La 3 luni de atunci, eu si Raducu am ramas o frumoasa familie in doi.

El si-a continuat drumul fara noi iar eu am devenit o alta mama singura. Nu-i port pica, nu-l urasc, nu voi vorbi urat despre el niciodata- el este si va ramane tatal baietelului meu.
De ce am revenit pe blog?
Simt nevoia sa “vorbesc”, sa-mi pun gandurile in ordine in scris, sa nu uit c-am fost si fericita si necajita …un jurnal de familie in doi…nu stiu…stiu doar ca asta am simtit sa fac.
Nu scriu pentru nimeni, nu scriu pentru cititori (iertati-mi franchetea), scriu pentru mine, scriu aici ca sa ma descarc, sa ma incarc, sa imi aduc aminte, sa nu uit, sa nu-mi stresez prietenele si colegii povestind bebelusia...iar daca toate astea cum, necum, sunt citite si de altii si folosesc cumva, acesta e un bonus. Nu stiu sa scriu frumos, sa isc o lacrima sau un zambet pe fata cititorului, sa tes povesti cu talc, cu morala…astern cuvinte…ma ajut pe mine sa merg inainte.
Mi-am propus ca intr-adevar, Acasa sa fie Colt de Rai pentru Raducu si pentru mine: un loc sigur, frumos, vesel, optimist, unde aventurile si descoperirile bebelusiei sa se desfasoare in tropait de picioruse, oracaieli de dintisori, rasete de bucurie si gadilat in talpi, inconjurati de oameni dragi.